Cumplit de greu
mi-a fost
greu, greu, greu
să-mi asum
cea mai mică fisură
a sufletului meu.
greu, tare greu îmi este
să-mi pot apropia
easemănarea cu lumea
asemănarea cu lumea
şi inima mea.
Astăzi pentru mine Copoul
e centrul Universului,
păşesc sfios şi cu încredere
ca în Rai
sunt în întregime chiar
în mine însumi
cum, odinioară, şi tu erai.
Astăzi este ziua
lui Mihai Eminescu
– el n-a mai împlinit
patruzeci de ani –
în ultima vreme îl simt
din ce în ce mai aproape
parcă-l pricep bine
şi parcă nu-l mai pricep.
greu, tare greu îmi este
să-mi pot apropia
easemănarea cu lumea
asemănarea cu lumea
şi inima mea
păşesc prin Copoul proaspăt
adânc şi curat
sunt chiar în întregime
în mine însumi
şi am mai mult decât vreodată
mi s-a dat.
cumplit de greu
mi-a fost
greu, greu, greu
să-mi asum cu smerenie
plânsul mocnit, întregul plâns
al sufletului meu
Sensul versurilor
Piesa exprimă o stare de melancolie și introspecție profundă, legată de dificultatea de a se împăca cu sine și cu lumea. Plimbarea prin Copou, de ziua lui Eminescu, devine un moment de reflecție asupra propriei identități și a moștenirii poetice.