Livezile poartă în scutec florile;
ca un tub de orgă sună morile.
Un pom uscat, defuncta iubire;
vânt furișat printre crengi, subțire.
O pleoapă, ceața serii lăsată;
orologii ruginite fără să bată.
Seară vastă, râsetul teafăr;
la căpătâi de veghe un luceafăr.
Numai morile, morile
nu-și mai tac plânsorile.
Peste toate, clapele
scutură lumina desfrunzită, apele.
Sensul versurilor
Piesa evocă un peisaj rural melancolic, unde natura și amintirile se împletesc. Motivul central este trecerea timpului și pierderea iubirii, sugerând o atmosferă de nostalgie și regret.