Un
Rai în care nimeni n-a intrat
Plutea pe dinainte –
Un cimitir de vânturi strâmbat,
Galbene incinte
Piscuri de popoare lunatece,
Sprintene unde de morți
Cu flăcări de soartă, sălbatece
Băteau la adâncile porți.
Și-n murmure sfâșiate loveau
Tainicele unde de morți;
Ierburi de ape creșteau,
Desișuri spumoase de jar – Milenii treceau,.
Unde, al desăvârșirii, zăcea,
Fără chip, portar?.
Singurătăți, înalte necuprinsuri,
Stoluri demonice de genii
Zideau pustiitoare ceruri – Clevetitoare vedenii.
Și-n negura aceea, uimit
De nimbul cântecelor ambroziene,
Palida-mi stea am zărit – Pe blânda mea
Eumene.
Sensul versurilor
Piesa descrie o călătorie într-un tărâm mistic, posibil cel al morții, sub ghidarea sau influența lui Hecate. Este o explorare a singurătății, a forțelor demonice și a căutării desăvârșirii într-un loc al transformării și al misterului.