Versuri corectate și adnotate
Am întrebat pe Romola: unde e Dumnezeul tău?Mi-a zis:„Privește alba insulă –Insula sunetelor, tărâmul geniilor!Acolo pe tron de stele visează Dumnezeul meu,Dumnezeul meu, Nijinsky.”Iată,Flacăra lui se arată uriașăAsemenea căderii de la Josemite,Strânse o lume sub aripi nevăzute,Ritmică lume,Fluviile melodiilor de aur, frânte.Roua amurgurilor îi strălucea în pleteȘi stătu ca un soare – rămasePentru totdeauna în … Citește mai mult
Călători în hrube,Străvechi monahiDosiți printre psalmiEvreo-valahi.Năvălesc și sorbDin argila coaptăLaptele Domnului,Apa înțeleaptă.TunăÎn lună.O, livezile, ciorile: crau!Poeții mâncau?Îmi dai voie domnule MinistruSă-mi chem oaseleDe sub cheiul DâmbovițeiȘi să ți le dau în ochi?Să le tremur lângă inima taCa filele cu suliți în locul literelor?Ca rătăcite pergamente lunare?Noi suntem Abel și Cain –Tu cine ești cu lanț … Citește mai mult
Vai! Iar se apropie moartea de tine —Iar vine cu o mie de aripi, te uită!Drumul ei se cască din lună,Plutește în apele visului fără rușine.Iadul ei nu e iad —UnRaiUnde sângele înflorește,Pe unde tu odatăÎți răsturnai inima necurată.Se duce și vine — dar vine, vineCu spectre din nopți saturnale,În foșnet solemn de temple străine.Vai, … Citește mai mult
La para unui foc, cei trei,Cu golurile ochilor înnegurate,Încovoiați, sub salcia imensă, șopoteau:– Minciuni, ne-au dat afară din cetate.Și palmele stâncoase, albe,La para focului mai stins, mai stins,Se întâlniră într-un jurământ:– Nu, n-am învins, nu ne-au învins.În toamna anului 1939Când zorile ieșeau din mare înghețate,Trei morți vegheau, trei morți:Isus, Lord Byron și Panait Istrate.
M-am văzut târându-mă, încâlindu-mă, coborând,Imens, ca rădăcinile unui arbore din cer.Aveam sunetul cărților arse.Pe treptele putrede îmi turbau ochii –Înapoi, titanul fugea în mister.Zdrențe de nouri, negre stele,Ori lumi oloage cu moartea mea,Păleau spălăcite în cercul bolnav –Goală, numai domnia biruită cădea.Ce extaz! Șapte zile șerpuiauÎn alcoolul fără continente.Vântul răsturna vânturi, înalte cărțiCu litere de … Citește mai mult
La revedere, domnule osteneală,te sinucizi neapărat după miezul nopții?Câțiva lupi ies din antecamera echilibrului,câteva baruri au guri cârpiteși instrumente de lemn zbat mucegaiul orașuluiînspăimântătoarele tobe regale trec străzileca strigoii bat în ușa arborilor gelatinoși.Am împărțit orizontul, frigulvorbelor – acum te sinucizi?Dacă e miezul nopții te adăpostești în miezul morții?Semiluna, umede cearcăneși brațele spitalului Mâine.
Am plecat dintr-un ținut secetos,de sub dragoste –acolo arta izvora din platitudineși cine mânca două literetrebuia să moară.Pălăria orașului învelea contabili,popi, vrăjitoare și televizoare;la zece mii de ani încăși încă taie securea –imperatoare strigă de după ferestre tigva iguanodomului.
Cetățile albe, cetățile îndepărtate, numai bănuite,De unde nimeni n-a coborât, nimeni niciodată.În spațiul lor e inima mea,În țara lor rătăcește noaptea mea,Rămân între voi, cei din jur, dar sunt plecat;Cineva din mine e întruna plecatși nu se va mai întoarce.Cetățile albe sunt peste munții albi,Peste nourii albi, unde sunt?Focul le înfioară, le încercuiește –Sunt singure … Citește mai mult
Peste cerurile negre, peste mări,Șarpele lunii prin zodia morților,Dezvălui marile însetări îngândurând îngerii porților.Într-un platou roșiatic, deschis,Eumene, slava lui, veghea;Poate trupul ei era numai vis.Poate numai o stea.La para focului oceanic,Umbra i se pierdea pe culmile stâncilor înșelătoare;Ochii ei semănau cu oazele, cu izvoarele – Pletele cu neguri mistuitoare.Eumene, fiica deșertului, fecioara stelară,Aleargă!Vor trece, amintindu-mi … Citește mai mult
Uite luna cu puișorii de aur:nu e căprioara zenitului?Nu e sora mai mică, îmbufnata,care-a fugit în raiul cerului după glorieși n-a citit măcar poemele ochilor meiși n-a luat premiul Nobelpentru subrealism?.Cineva înjură ca o măsea dogităproclamată Cain – Tubal rac în literedar, vă rog, oameni de pe Atlasși din tații voștri actuali: nu vătămațiistoria petalelor … Citește mai mult