În cursul vieţii mele-atât de triste
Am scris atâtea cronice rimate,
Ce dorm acum pierdute prin reviste —
Şi tot nu-s încă o celebritate.
Am scris la „Convorbirile” Junimii
Cu Petre Carp şi Maiorescu Tit—
Dar m-au uitat aşa curând sublimii
Şi nici la jubileu nu m-au poftit.
Contemporan mi-era-n „Contemporanul”
V. Gh. Mortzun cu-a lui poeme-n proză, –
El e ministru azi, iar eu, sărmanul,
Aştept zădarnic o metamorfoză.
Am scris apoi la „Viaţa” lui Vlăhuţă..
Dar „Viaţa” a murit, că n-avea zile
Şi am rămas şi-acolo de căruţă —
Nu-nvie „Viaţa”, e-n zadar, copile!.
Am publicat în „Pagini literare”
Cu-Artur Stavri, Gorun şi alţi eroi —
Dar unde-s azi?.. O vremuri funerare!
Stavri e deputat de Dorohoi!.
Azi scriu c-o mână la „Sămănătorul”,
Cu alta la „Viaţa Românească” —
Dar orişice-mi rezervă viitorul,
Oricum aceste două să trăiască!.
La „Convorbirile” lui Mişu însă
De-ar fi s-ajung cândva, ori la „Arhiva”,
Să ştiţi atunci că steaua mea e stinsă:
Puteţi, o critici, să-mi mâncaţi coliva!
Sensul versurilor
Piesa exprimă dezamăgirea unui scriitor care, deși a publicat în diverse reviste literare, nu a atins faima dorită și se simte uitat. El reflectă asupra vremurilor trecute și a colegilor săi care au avut mai mult succes, exprimându-și frustrarea și resemnarea.