Chemase noaptea vise în stropi de roșu-aprins
Pe malu-i de-ntuneric pierdut în necuprins,
Dar ele, cu uimire, priveau nehotărâte
Și nu-ndrăzneau, în beznă, să fie zăvorâte.
– N-am să vă-nchid, vreau numai să știu cum e în Rai,
Cum e să fiu fierbinte căci iată, luna mai
E-aproape terminată, iar timpul dintre zile
Tot scade și îmi face secundele fragile.
Răceala-ntunecată se pierde și, treptat,
Căldura-mi va cuprinde ființa cu păcat,
Iar eu îi sunt străină și, chiar de sunt albastră,
Doar singură îmi place, doar singură-s măiastră.
– De ce atunci vrei, noapte, ca stropi de roșu-aprins
Pe malul tău s-apară, în raiul tău ce-i stins
Și nici măcar o floare nu poate să se vadă
Când cerul ți-este negru? Vrei visele ca pradă?
– O, nu! – aș vrea doar unul, pe-acela de demult,
Din vremea când lumina-mi cerea să o ascult,
S-o las pe trup să-mi scrie cu litere de Rai
Plăcerea din iubire … căci trece luna mai.
Daniel Vișan-Dimitriu
(28 mai 2022, Vol. “Aripi de azur”)
Sensul versurilor
Piesa explorează nostalgia nopții pentru un trecut luminos, pierdut în timp. Noaptea tânjește după o experiență a iubirii și a luminii, simțind trecerea implacabilă a timpului și apropierea sfârșitului.