La răsăritul zilei ce-o să vină,
Te voi visa și visul voi închide
Cu lacăte din gene de lumină,
Sub pleoapele de tine-n vis, avide.
Nu voi lăsa aroma dimineții
În voia ei, să-mi cânte-a-mprospătare
Și nici nu voi privi spre cântăreții
Ce se înalță-n falduri de savoare.
Niciun izvor nu va putea să-mi șteargă
Din bucuria-nchisă între gene,
Iar ce se va-ntâmpla în lumea largă
Va fi necunoscutul altor scene.
Îi voi zâmbi doar timpului când trece
Și-l voi ruga complice să-mi devină,
Să facă ziua repede să plece
Ca răsăritul nopții să revină.
Daniel Vișan-Dimitriu
(27 iul. 2025, Craiova)
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorința de a rămâne într-o stare de visare și de a evita realitatea. Vorbitorul își găsește refugiu în vis, închizându-se de lumea exterioară și căutând consolare în amintiri și în frumusețea imaginară a visului.