Ai apărut în ploaia dintr-o toamnă
cu părul ud, pierdută-ntr-un oftat.
Te-am încălzit, și-ai înțeles ce-nsemnă
sărutul nebunesc.. dar ai plecat.
Ai fost, un timp, o stâncă-n vârf de munte,
sub soarele puternic, nemilos.
Eu ți-am adus, coroană peste frunte,
un nor, o ploaie, însă.. ce folos?.
Ai fost pierdută.. ți-am fost regăsire,
ai fost o salcie.. ți-am dat un râu.
Eu am fost gând și vânt, am fost iubire,
iar libertatea-ți n-am ținut-o-n frâu.
Te-am înțeles mereu și, fără vrajmă,
ți-am urmărit și vechile poteci,
căci tu ești peste tot la mine-n preajmă.
Eu te iubesc, dar știu că vii.. și pleci.
Sensul versurilor
Piesa descrie o relație în care unul dintre parteneri oferă sprijin și iubire, în timp ce celălalt este evaziv și incapabil să se angajeze pe deplin. Vorbitorul acceptă această dinamică, recunoscând că, deși iubește persoana respectivă, aceasta va continua să vină și să plece.