Te-ai rătăcit în jocul tău de noapte
prin visurile-atâtor muritori,
vremelnice fantome ce-s actori
pe-o scenă-n care sunetele-s șoapte.
Mișcările sunt versuri desuete,
iar hainele lipsite de culori
se pierd, în zdrențe, printre spectatori
ce zboară agățați de amulete.
Purtate-n loc de gândul cel din urmă
ce i-ar putea aduce pe pământ,
pe-al fericirii dulce jurământ,
pe un altar de dragoste și cânt
în care tu, rătăcitorul vânt,
te regăsești în visul ce se curmă.
Sensul versurilor
Piesa explorează tema rătăcirii într-o lume iluzorie, unde oamenii caută refugiu în amulete și vise efemere. Vântul, ca simbol al acestei rătăciri, se regăsește abia în momentul în care visul se sfârșește, sugerând o eliberare sau o trezire la realitate.
