Îmi pare locul nostru mai sălbatic
Şi mai tăcut în iarba făr-o floare,
De-un verde ce te face visătoare
Şi-n sânge-ţi reaprinde un jăratic.
E cum îl ştim, iar braţu-mi te cuprinde
Ca o privire caldă, îndrăzneaţă,
Ce curge peste trup şi îl răsfaţă
Cu mângâieri menite a-l surprinde.
Tresare trupul tău şi-n iarba verde,
Se vălureşte în mişcări feline
Ca briza ce se-nalţă pe coline,
Atinge orizontul şi se pierde.
Aşez pe trupul cald şi pe un umăr
Săruturi, ca pe-un zid al amintirii
Ce s-ar dori înscrisul nemuririi
În ani trecuţi de-al vieţii noastre număr.
De-un ram atârnă, singur şi apatic,
Cuprins în braţe aspre de frânghie,
Un leagăn care-ar fi putut să fie
Preludiul pe un mal de rai acvatic.
Daniel Vişan-Dimitriu
(Din vol.”Cântecul visurilor”)
Sensul versurilor
Piesa descrie o scenă romantică în natură, evocând sentimente de iubire și amintiri prețioase. Locul devine un spațiu intim și visător, unde conexiunea dintre două persoane se adâncește.