Pe strada rece-a caselor de piatră,
Tot merg, privind în juru-mi ca și când
Toți cerberii ce, prin adâncuri, latră,
Ar apărea, spre mine alergând.
Și n-aș putea să fug, n-aș fi în stare
Să plec, să nu te caut în Infern,
Să știu că frica mea e mult mai mare
Decât ce am crezut că-mi e etern.
Mi-ai dispărut în valuri de-ntuneric
Pornite din oceane de neant,
Iar căutarea-i visul meu homeric
Pe drumuri unde totul e riscant.
Nu voi fugi, pot cerberii să latre
Cât vor putea, pe străzi, pe sub pământ,
Voi spune că-s actorii altor teatre,
Cu scenele-n milenii de cuvânt.
Eu merg mereu, ca omul fără vatră
Ce s-a pierdut în timpul de acum
Și crede că în casele de piatră
Se-ascunde cerul ultimului drum.
Sensul versurilor
Piesa descrie o căutare disperată într-un loc întunecat și înfricoșător, posibil o metaforă pentru o pierdere profundă. Persoana caută pe cineva drag, depășind frica și obstacolele, într-un peisaj urban rece și dezolant.