Un cer plângea odată în albastru
sub pleoapa-ntunecată de un nor,
purtând un gând trufaș, necruțător,
și un mesaj ce anunța dezastru.
I s-ar fi scurs albastrul tot în mare
de n-ar fi fost, departe-n incolor,
o stea ce strălucea privind cu dor
și c-o lumină ce-amintea de Soare.
Și-a strecurat prin nor și gând o rază
ce a pătruns cu dragoste, intens,
în cerul devenit un gol imens.
I-a readus albastrul, îl veghează,
i-a dat culoare, noaptea-i luminează,
iar totul are-acum, la cer, un sens.
Daniel Vișan-Dimitriu
(Vol. “Eterna căutare”)
Sensul versurilor
Piesa descrie un moment de disperare și tristețe, simbolizat de un cer care plânge. O stea luminoasă intervine, aducând speranță și culoare, oferind un nou sens existenței.