Râul ce-mi străbate orele, mă strânge
și-mi strivește cerul între două pietre,
dintre care una soarele își plânge,
iar a doua saltă-n mii de diametre.
Barca ce mă duce printre ele, are
cârma năucită de-un cumplit șuvoi
ce-a lovit cu setea drobului de sare
și cu ușurința vieții de apoi.
Bine că plutește, bine că mă duce
dincolo de hăul pietrei de străfund!
Pot să-mi văd destinul într-un loc ce luce,
pot să merg pe ape, fără să m-afund.
M-am înfipt în roșul râului de verde
ca o piatră rară care-n timp se pierde.
Daniel Vișan-Dimitriu
(20 aug. 2021, Craiova)
Sensul versurilor
Piesa descrie o călătorie metaforică pe un râu, simbolizând trecerea timpului și căutarea destinului. Imaginea râului verde sugerează o transformare interioară și acceptarea efemerității vieții.