Ți-am întins o mână,
Apoi pe-amândouă
Și-am cerut privirea-ți caldă să rămână,
Fără nori de gheață, fără stropi de rouă.
M-ai privit, mirată
Și-ai întins, uimită,
Mâna care-n visuri, noaptea, mi se-arată
Ca de zeitate-n marmură cioplită.
Și te-am strâns în mine,
Te-am purtat prin sânge
Spre un loc în care ție să se-nchine
Sufletul ce-n viața fără tine plânge.
Tu, în pieptu-mi înger
Ce-mi veghezi iubirea,
Știi că fără tine visurile-mi sânger
Și în zorii singuri îşi găsesc pieirea?.
Daniel Vişan-Dimitriu
(Din vol.”Călător prin gânduri”)
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimente profunde de dor și singurătate cauzate de absența persoanei iubite. Poetul descrie o legătură spirituală intensă și suferința provocată de lipsa acestei conexiuni, subliniind cum visurile și speranțele se sting în singurătatea zorilor.