A-mprăștiat aroma primăverii
în zări ce l-au primit plăcut surprinse,
i-au mulțumit, cu inimile-aprinse,
și l-au privit plecând, în pragul verii.
Le-a mângâiat, în trecere, cu rouă,
în dimineți mai reci și chiar în noapte,
în zborul spre apus și miazănoapte,
zâmbind spre stele ori spre luna nouă.
Acum a obosit și nu mai poate
să-și ducă adierea lui plăcută
spre zările de-acum înconjurate
de vânturi ce-au venit să le arate
că au crezut vioară o lăută.
Se lasă pe pământ și îl sărută.
Sensul versurilor
Poezia descrie trecerea vântului prin anotimpuri, aducând bucurie și prospețime. Spre final, vântul obosește și este înlocuit de altele, simbolizând poate pierderea inocenței sau a unei stări de grație.