Fă-mi sufletul să râdă, fă-l să spere,
Încearcă să-l pătrunzi şi să-i aduni
Din neştiutul inimii genuni
Bucăţile ascunse prin unghere!.
De poţi c-o şoaptă dulce a-l atinge,
Lumina lui, uşor, va tresări
C-un licăr nou, de suflet zori de zi
Şi va putea-ntunericul a-l stinge.
Va deveni puternic şi-ţi va cere
Mai mult să-i fii, mai multe să îi dai
Din tot ce altădată însemnai.
Şi îţi va fi răsplată şi plăcere
În zborul tău de-ntoarcere în Rai,
Sălbatică şi tandră mângâiere!.
Daniel Vişan-Dimitriu
(Din vol.”Eterna căutare”)
Sensul versurilor
Poezia descrie o renaștere sufletească, o transformare prin care sufletul devine mai puternic și mai luminos. Este o călătorie spre o stare de bine, o întoarcere simbolică în Rai, prin tandrețe și mângâiere.