De nicăieri, pe-un cer senin,
l-ai acuzat, venind cu nori,
lovindu-i sufletul blajin,
adeseori.
S-a întrebat de ce o faci
şi-a stat cu sufletu-i la sfat,
căci n-a-nţeles de ce-l ataci,
nevinovat.
I-a fost destul, i-a fost de-ajuns,
şi-a hotărât tăcerea, scut:
la tot ce-ai spus, nu a răspuns,
nu te-a mai vrut.
Mergea tăcut, îngândurat,
simţind cum spatele-i ardea,
ca un pumnal însângerat,
privirea ta.
Daniel Vişan-Dimitriu
(Din vol.”Călător prin gânduri”)
Sensul versurilor
Piesa descrie durerea provocată de o acuzare nejustificată și modul în care victima alege tăcerea ca formă de protecție. Privirea acuzatorului este resimțită ca o rană adâncă, asemenea unui pumnal.