Să fie poarta către-o altă lume?
Să fi ajuns doar la un singur pas?
Să mă îndrept spre ultimul popas?
Să fie vremea vorbelor postume?
E doar un pas, dar simt adânc fiorul
Produs de teama de necunoscut,
Și nu știu ce aș vrea, sau ce am vrut,
Dar vreau să știu ce-aduce viitorul.
Iar, dacă poarta e spre-o altă viață
Cu viitorul devenit prezent,
Trecutul va fi marele absent
Din amintirea, poate, -o dimineață.
Mi-ar fi de-ajuns o singur-amintire
Din tot ce am avut aici frumos?
Nu! –pasul nu mi-ar fi de vreun folos
De mi-ar schimba a vieții hărăzire.
Dar, vezi, m-atrage parcă o căldură
Și simt un suflu nou, întinerit,
Venit din vremea-n care am iubit,
Iar pasul meu ar fi o aventură.
Voi face, poate, alte lungi escale,
Mă-ntorc dinspre apus, spre răsărit,
Las poarta-ntr-un capitol de sfârșit,
Cu gânduri zise … existențiale.
Daniel Vișan-Dimitriu
(29 mar. 2015, Vol.”Oare”)
Sensul versurilor
Piesa explorează incertitudinea și teama de necunoscut la granița dintre viață și moarte. Reflecția asupra trecutului și dorința de a înțelege viitorul sunt teme centrale, sugerând o călătorie existențială spre acceptare și curaj.