Eu cred că te-ai rugat să nu mai plouă,
Să fie numai Soare și senin,
Iar toate picăturile de rouă
Să fie rugii tale un amin.
E cer albastru, iată, au plecat
Și nori, ba chiar și vântul care-i poartă,
Un aer nou, ușor înmiresmat,
În patru zări încearcă să se-mpartă.
În zarea mea, un tei a dat în floare,
În zarea ta sunt maci și-i răspund,
Prin gândurile mele-i sărbătoare
Atunci când ale tale mă pătrund.
E dans acolo, dansul de demult,
În care gândurile noastre, toate,
Se întreceau cu sângele-n tumult
Și-n jur nimic n-avea însemnătate.
Era un cer de mai, un cer senin
Când înspre el, cu brațele-amândouă,
Mi-am încheiat o rugă în amin,
Iar tu ai vrut, cu sărutări, să plouă.
Daniel Vișan-Dimitriu
(31 mai. 2025, Craiova)
Sensul versurilor
Piesa descrie o conexiune profundă între două persoane, exprimată prin imagini ale naturii și spiritualitate. Este o celebrare a iubirii și a armoniei dintre suflete, unde gândurile și sentimentele se împletesc într-un dans etern.