Străbat grădina gândurilor mele
Precum o zi prin an rătăcitoare,
Ce nu-și cunoaște locul printre cele
Mai calde ori de friguri purtătoare.
Ating petalele din trandafirii
Cu rădăcini în stratul de zăpadă
Venită împotriva legii firii
Și prinsă de căldură-n ambuscadă.
Sunt albe ca păcatul unei zile
Ce s-a pierdut de iarna ce-o purta
Prin lumea-n care florile-s fragile
Și n-au puterea lui Nu-mă-uita.
Colind, grăbit, pe o potecă veche
Și mă opresc la o anume zi,
Ori la o floare – floarea nepereche
Ce n-a-ncetat, în gândul meu, a fi.
Sensul versurilor
Piesa explorează introspecția și amintirile evocate de o grădină a gândurilor. Naratorul se plimbă prin această grădină metaforică, reflectând asupra trecutului și emoțiilor fragile.