Ce pasăre albastră și-a risipit în zbor
Pe căi necunoscute, și-aspre, și pustii,
Veșmânt ce se transformă în gândurile vii
Cu ochii înspre ceruri, privind întrebător?
Ce-am fost? De unde-albastrul? Culoarea e din cer?
Cum de-am atins înaltul? Ce aripi am avut?
Eram și eu un înger, demult, la început?
De ce nu-mi simt întregul și-n risipire pier?
Un șuier îi răspunse, venit din neștiut:
– Acum ești doar o pană și nu mai poți zbura
Cum o făceai odată, în viața din trecut.
Când risipeai lumină. Era lumina ta
Și-n pustiiri de suflet cu ea ai răzbătut,
Sădind mereu speranță. Albastră îți era.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra pierderii și transformării, unde o pasăre albastră își amintește de vremurile când răspândea lumină și speranță. Acum, redusă la o pană, își amintește de trecut și de capacitatea de a zbura și de a aduce lumină în locuri pustii.