Pe calea ce-mi închide cuvintele în ziduri,
n-am să mai merg. Lumina pe care-o căutam,
nu e acolo. Poate, cuvintele din lieduri
n-aveau, în strălucire, căldura ce-o simțeam.
Păreau adevărate, înălțătoare chiar,
mângâietoare clipei din fiecare ceas
în care, ca o vrajă de care n-ai habar,
te-nvăluie și-ți schimbă destinul, pas cu pas.
Voi reveni-n grădina cu slabele ecouri
rămase prin petale pierdute printre spini
desprinși din trandafirii ce-au fost, demult, cadouri
primite-n bucurie, cu ochi lucind, senini.
Acolo, printre gânduri și visuri ne-ntregite,
voi aștepta-n tăcere acorduri noi de lied
și-i voi urma cântarea spre timpuri fericite
în care doar Lumina va fi să-mi fie ghid.
Sensul versurilor
Piesa descrie o călătorie interioară, o căutare a luminii și a adevărului. Vorbitorul se întoarce la un loc al amintirilor, sperând să găsească inspirație și ghidare spre un viitor mai bun.