Prinde-te de nori c-un lacăt
Ruginit pe la călcâie
Și mă plouă cu tămâie
Când mă vezi plutind, în treacăt,
Peste gemete de muze
Care-ncearcă să m-acuze
C-am trecut deșertu-n bărci
Trase-n țipete de țărci.
Dacă vezi, de-acolo, spaime
Cu ochi verzi la subsuori,
Prinde-n lanțuri niște ciori
Și le-mbracă-n coji de haine
Albe-n coate, cum or fi
Născocite într-o zi
Goală pușcă de lumină
Și de logoree plină.
Și de-o fi și-o fi să zboare
Prin palate de minciuni,
Cu bagajele-n tăciuni,
Fă să fie zborul boare,
Fă din ziuă sărbătoare
Și, prin noapte, o cărare
Către-un ghioc de ghicitoare!
Poate-așa-ți voi da crezare.
Și, când va cânta cocoșu’,
Leagă-te, la cap, cu roșu!
Sensul versurilor
Piesa explorează căutarea sensului și a credinței într-o lume plină de incertitudine și minciuni. Folosește imagini puternice și simboluri pentru a sugera o transformare spirituală și o regăsire a speranței.