Iluzii răsărite-n câmpuri stranii,
Lipsite de hotare de-adevăr,
Pornesc spre Eden să-și îngroape anii
În miezul încă dulce-al unui măr.
Iar de va fi un șarpe să îmbie
O Evă plictisită de-un Adam
Să muște ea, că doar așa-i învie
Toți mugurii inconștienți din ram.
Atunci, de o va face, prin istorii
Va fi întregul șir modificat,
Căci o vor alunga apărătorii
Acelei lumi, a primului păcat.
Și-o altă coastă își va da Adamul,
Și-o altă Evă-n Rai va plictisi,
Cam până când produsul de pe ramul
Pe care dorm iluzii, va rodi.
Și uite-așa, iluziile mele,
Zburând aiurea, peste mări pustii,
Vor demonstra că ele, numai ele,
Au scris istoria pe care-o știi.
Sensul versurilor
Piesa explorează ideea că iluziile modelează percepția noastră asupra istoriei. Prin referințe la mitul biblic al lui Adam și Eva, sugerează că iluziile sunt esențiale pentru evoluție și schimbare, chiar dacă implică pierderea inocenței.