Daniel Vişan-Dimitriu – În Lumea Din Marginea Lumii

În lumea din margini de lume,
că-i noapte sau zi… hoinăresc,
iar gândul, un pegas anume,
mă poartă în zboru-i ceresc.
Ajung, uneori, pe-o câmpie
cu vise ascunse-n culori
ce fac bucuria să-mi fie
o mare cu valuri din flori.
Acolo, te-aștept cu răbdare,
pierdut printre-atâtea minuni…
Tu vii, îmi răspunzi la chemare,
apari, strălucind, din genuni,.
din lumi de la margini de lume,
din basme, legende, sau… nu!
Tu vii dintr-o stea cu un nume
ce-l știu numai eu. Tu ești… Tu.
Daniel Vișan-Dimitriu
(1 aug. 2015, Vol. “Călător prin gânduri”)

Sensul versurilor

Piesa descrie o călătorie onirică spre un loc magic unde naratorul așteaptă persoana iubită. Aceasta apare din locuri misterioase, fiind unică și specială, cunoscută doar de narator.

Polizorul de Strofe
Versuri corectate și adăugate de: Polizorul de Strofe

Lasă un comentariu