Ce crezi tu, fătucă hoață de privire,
C-ai să scapi cu una, două sau cu trei
Pofte de-alintare, pofte de iubire?
Ce-ai avut, hoțoaico, ochii să îmi iei?.
Mi-ai umblat prin gânduri, te-ai lăsat visată,
Te-am simțit în pâine, iz de cozonaci,
Până și la groapă tu-mi erai lopată
Sau erai batista dată la săraci.
M-aruncase moartea spre înalt de ceruri..
Nici măcar acolo nu ai dispărut,
Te-ai făcut cărarea celor două feluri
De-a trăi ferice sau de-a fi pierdut.
Pierde-mă, pierde-m-ai să mă pierzi cu tine
Sau mă du acolo unde fericesc
Cei săraci cu duhul, doritori de bine
Într-o altă lume. Mor ca să trăiesc!.
Ce credeai fătucă, hoață de privire,
Că îmi scapi de-a pururi, că nu te-am văzut
Încleștându-ți ochii, plină de iubire
În privirea-mi caldă când te-am cunoscut?.
Daniel Vișan-Dimitriu
(21 apr. 2017, Vol. “Călător prin gânduri”)
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimentele unui îndrăgostit față de o femeie care i-a captivat inima și gândurile. El se simte bântuit de prezența ei, incapabil să scape de amintirea ei, chiar și în fața morții, oscilând între dorința de a se pierde în ea și căutarea unei eliberări spirituale.