De-aș fi știut că pot vorbi cu norii,
M-aș fi legat la ochi, să nu îi văd,
Să îmi închipui că nu-s ei, ci zorii
Sau curcubeul după un prăpăd.
Căci norii negri-mi par, pe cer, povară,
Așa cum cei din suflet pot să-mi fie
Ca o furtună ce-i alungă, iară,
Pe-aceia albi, de dulce armonie.
Dar i-am văzut și, să le spun să plece,
Aș vrea s-o fac și rău nu mi-ar părea,
Căci știu că freamătul din ei va trece
Și vor pleca. Ei.. singuri vor pleca.
Daniel Vișan-Dimitriu
(2 mai 2017, Vol. “Eterna căutare”)
Sensul versurilor
Piesa exprimă o stare de melancolie și dorința de a alunga gândurile negre, simbolizate prin norii negri. Vorbitorul își dorește să scape de povara emoțională și speră că, în cele din urmă, tristețea va trece.