Ruginiul ei îmi pare
zămislirea, în apus,
a luminii unui soare
cu iubirea mai presus
şi decât dorinţa firii,
şi decât voinţa sa
de-a fi sclavul nemuririi
el, prin univers, o stea.
Ruginiul ei îmi este
mai frumos decât oricând
şi-mi îndeamnă, fără veste,
spiritul spre flori de gând
şi spre nopţile senine
ce se-ndreaptă către zori
ce înlătură cortine
după care, încă, dori.
Ruginiul unei toamne
strălucind ca un apus,
este gata să condamne
depărtările ce-au pus
anotimpuri lungi ca focul
dintre mâini de Prometeu,
între ochii tăi şi locul
doar al tău, din pieptul meu.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o iubire profundă și nostalgică, comparată cu frumusețea ruginei toamnei și a apusului. Vorbește despre dorința de depășire a distanțelor și despre locul unic pe care persoana iubită îl ocupă în sufletul poetului.