Pașii mei pământeni se aștern
într-o salbă de-un alb nesfârșit
ce se-ntinde și pare grăbit
să devină un alb de infern.
Pe întinsul de-acum răvășit,
se înșiră ca pe-un portativ
note scurte-așezate naiv
într-o doină cum n-ai auzit.
Sunt doar pașii mânați de un dor
pe un drum căutat și dorit
spre un loc ce așteaptă-ncălzit,
cu o ușă ce n-are zăvor.
Unde focul pocnește-n scântei,
iar pe masă, o cană cu vin
vrea să uiți de al drumului chin
și infernul de-afară, de-o bei.
Vezi, în ochii ce-arată spre ea,
raze dulci, de iubire. Se-ascund
și doar ochilor tăi le răspund,
într-o lume, cu totul, a ta.
Sensul versurilor
Piesa descrie o călătorie metaforică spre un loc călduros și primitor, unde iubirea și uitarea de chinuri sunt posibile. Este un drum al dorului, spre un refugiu personal.
