Erai însetată pe-un drum în deșert
Pierdut printre dune, tăcut și pustiu,
Ascuns de nisipuri, flămând și incert,
Mergând spre iluzii ascunse-n neviu.
Erai rătăcită – morgană-n real –
Prin vise ciudate, prin prafuri de timp,
Credințe trecute prin ciur cerebral
În cioburi scăpate de zei din Olimp.
Erai mai frumoasă, pe calea-ți cea grea,
Decât tot ce-n lume vreodat-am știut,
Și-atunci, m-am gândit c-aș putea și-aș vrea
Să-ți ies înainte pe-un drum nevăzut.
Să-ți stau la picioare-ntr-un nou început,
Să-ți văd chipul blând cum se-apleacă, ușor,
Sorbindu-mi iubirea cu-n zâmbet tăcut,
A oazei stăpână, iar eu.. un izvor.
Daniel Vișan-Dimitriu
(Din vol.”Oare”)
Sensul versurilor
Piesa descrie un sentiment de devotament absolut și sacrificiu în iubire. Naratorul se oferă pe sine ca un izvor într-un deșert, simbolizând o sursă de alinare și iubire necondiționată pentru persoana iubită.