În lumea mea e-o stea ce strălucește
cum nicio alta nu va străluci
chiar de, în nopți târzii, o voi zări
privind spre steaua care mă iubește.
Privesc adesea cerul plin de stele
și mă întreb de-o fi o stea și Luna
ce-n bolta nesfârșită e cununa
ce mă răsfață-n razele-i fidele.
Pășesc ușor pe scara care urcă
pe trepte ale timpului șuvoi
spre-un loc ce pare dincolo de noi.
Cum drumul meu nicicând nu se bifurcă,
privirea-mi nu se-ndreaptă spre-napoi,
iar ochii-mi strălucesc pentru-amândoi.
Sensul versurilor
Piesa explorează ideea de iubire eternă și destin, sugerând o călătorie spirituală spre un loc idealizat, dincolo de limitele fizice. Naratorul își exprimă devotamentul și credința într-o conexiune profundă, ghidată de stele și lumină.