Mi-a obosit privirea
Scrutând spre depărtări
Și așteptând ivirea
Din apa unei mări.
A soarelui, a vieții,
A chipului ce-l știu,
În roua dimineții,
Cât visul încă-i viu.
Aștept de mult și, poate,
Azi voi avea noroc,
Și soarta mi te scoate
În cale, dintr-un ghioc.
Sau dintr-o stea de mare
Adusă de un val
Ca, pe nisipul umed,
Acoperiți c-un voal.
Să desenăm vagi forme
Văzute doar în vis,
Desene neconforme
Din vechiul paradis.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o stare de așteptare melancolică a unei apariții mult dorite, proiectată într-un cadru natural, idilic. Așteptarea este însoțită de visare și de dorința de a recrea o lume idealizată, pierdută.