Nu știu ce-aș fi de nu mi-ai fi
Savoarea zorilor de zi,
Iar luna florilor de tei
Mi te-ar lua în lumea ei,
Lăsându-mă c-un dor aprins,
Cu jarul sufletului stins,
Dorind, pierdut, cu ochii goi,
Secunda timpului de-apoi
Sau transformându-mă și-a fi
Acel ce lupta va porni
Cu tot ce mi te poate da,
Că-i zeu, că-i timp sau altceva.
N-ar mai conta, de-aș deveni
Cel care lumea ar sfârși
De nu mi-ai fi.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dependența profundă față de o persoană iubită. Vorbitorul își imaginează o existență lipsită de prezența acesteia și este dispus la orice sacrificiu pentru a o păstra, chiar și la a schimba cursul lumii.