Simțeam, în piept, durerea din tăieturi de stâncă
Ieșită dintre neguri în calea unui val
Ce mi-a-ntrerupt plutirea-n neliniștea adâncă.
Mă încleștasem bine, cu ochii către-un mal
Ce îmi părea limanul, scăparea dintr-o mare
Cu răbufniri de sare pe-o rană în carnal.
Era un țărm sălbatic, o oază, o-ntâmplare,
O liniște de-o clipă, o mână de nisip
Din timpul dintre valuri ce-l are fiecare.
Și eu, strigând spre ceruri durerea-mi fără chip.
Daniel Vișan-Dimitriu
(Din vol.”Eterna căutare”)
Sensul versurilor
Poezia explorează sentimentul profund de durere și căutarea unui refugiu sau a unei soluții. Vorbitorul se confruntă cu suferința, dar găsește o oază temporară de liniște, sugerând o speranță fragilă în mijlocul disperării.