Privesc prin ploaia toamnei și nu văd
nici stropi, nici ramuri ude sau ceva
să mă atragă, să nu pot vedea,
gravat pe-un gând, un chip ce-l tot revăd.
E-o noapte înstelată și privesc,
ascuns în umbra clipelor pustii,
spre bolta-n care, printre stele mii,
e luna cu profilul ce-l iubesc.
E peste tot în jurul meu. Decid
că ochii sunt de vină. Îi închid,
iar gândul ce m-apasă îl alung.
Sub pleoapele închise îmi ajung
imagini care-n ceruri se divid
în stele ce formează-un chip candid.
Sensul versurilor
The poem reflects on the omnipresence of a loved one's image in the speaker's mind. Even when trying to escape the thought, the image persists, transforming into stars in the sky.