Mai cade câte-un înger din înalt,
Cu aripi în cenuși de veșnicie
Arzânde-n focul dintr-o bătălie
Pierdută în al inimii asalt.
În mersul rătăcit, pășind stângaci,
Își mai ascunde-o urmă de trufie,
Dar piere, neștiind ce va să fie;
Căzuții sunt, la început, buimaci.
În gândul cui au fost, ce s-a-ntâmplat,
Cum de-au pierdut ei, îngerii slăviți,
N-au cum să știe. Cerul i-a trădat.
Și sunt lipsiți de aripi, surghiuniți,
Făcuți să uite ce au fost odat’,
Atunci când mai erau, de cer, iubiți.
Sensul versurilor
Piesa descrie căderea îngerilor din grația divină, pierderea identității și a amintirilor, și sentimentul de trădare din partea cerului. Este o meditație asupra decăderii și a pierderii inocenței.