Lucarna ce dădea spre miazăzi,
Văzuse-atâtea toamne-n viața ei
Încât nu s-a mirat văzând pe-acei
Ce i-au trecut hotarul într-o zi.
Erau doi voiajori, doi porumbei
Ce s-au desprins din rostul lor de-a fi:
Trimiși de-acasă, pentru-a reveni
Din nesfârșit de multe odisei.
La unul din concursuri au zburat
Nu înspre casa unde-i aștepta
Acela ce ades cronometra,
Ci spre un loc ce-n zboruri l-au aflat.
Era pustie casa, iar în pod
Firidele puteau adăposti
Urmași pe care i-ar dori a fi
Crescuți în al sălbăticiei cod.
S-a luminat și podul ce-a primit
Un dar venit din cer, neașteptat,
Acoperișul tot s-a bucurat
Și casa chiar, la primul gungurit.
Sensul versurilor
Piesa descrie călătoria a doi porumbei care, în loc să se întoarcă acasă, găsesc un loc nou, sălbatic, unde pot da naștere unei noi generații. Casa devine un simbol al libertății și al naturii neîngrădite.