Eu nu credeam că visurile cântă
Atunci când văd că intri-n lumea lor,
Nu-n mers ușor, ci-n pas șovăitor,
Sub gândurile care te frământă.
Și nu știam că te ridică-n zbor
La dans cu îngeri care-ți înfierbântă
Privirile ce-n aripi se-nveșmântă
Și gânduri ce-ncolțesc în flori de dor.
Mi se păreau, adesea, nefirești,
Doar plăsmuiri din timpul în zadar
Pe care-l pierzi când stelele apar
Deasupra lumii-n care singur ești.
Dar știu acum: e-o lume de tumult,
O simfonie-n care vreau să fiu,
Decât în lumea mea, cu mult mai viu,
Să fiu așa cum îmi doream demult.
Și cred acum, și nu mă mai frământ,
Nici pasul nu-mi mai e șovăitor
Atunci când mă înalț, plutind ușor,
Prin lumea-n care sunt un vis și cânt.
Daniel Vișan-Dimitriu
(13 ian. 2020, Vol. “Cântecul visurilor”)
Sensul versurilor
Piesa explorează transformarea personală prin intermediul viselor. Inițial percepute ca ireale, visurile devin o lume vibrantă și plină de viață, oferind speranță și o nouă perspectivă asupra existenței.