Într-o zi, plutea pe-o apă
– Cred că Sâmbătă-i zicea –
O gânganie mioapă
Ce vedea așa și-așa.
Când vedea, în stânga, roșu,
Se lipea și chiar credea
Că-i limanul și cocoșu’
De-acum îi va cânta.
De pe-un ram de pom în care
Ea, gângania, să fie
Mai bogată, mai în stare,
Mai stăpână pe moșie.
Da’ de unde! Toți copacii,
Deveniți austrieci,
Dispăreau spre.. unde dracii
Își făcuseră poteci.
Înota, atunci, spre dreapta,
– Malul bleu-portocaliu –
Prefăcându-se, „deșteapta”,
C-a scăpat de vai și chiu.
Da de unde! Și pe-acolo
Mășunau, duium, străini
Ce strigau: „De-acum încolo
Spre Atlantic să te-nchini!”.
S-a gândit: „Speranță, nu e,
Voi trăi și voi vedea!
Căci, acum, de când cu U. E.,
Nu contează-„Așa” și-„Așa”.
Voi pluti pe apa asta
– Bine, totuși, că exist! –
Și, cât va dura năpasta,
Merg la vale, dar.. (#) rezist”.
Daniel Vișan-Dimitriu
(5 apr. 2017, Vol.”Hai, pa!”)
Sensul versurilor
Piesa descrie călătoria unei gângănii mioape într-o lume în continuă schimbare, unde reperele se transformă constant. În ciuda dezorientării și a influențelor externe, gângania alege să persevereze și să își păstreze speranța, adaptându-se la noua realitate.