Își retrăgea tăcerile în tihna
Pe care-o regăsea în loc de vis,
Departe de alți ochi și interzis
Acelor ce i-ar tulbura odihna.
Căci sufletului său, deprins să zboare
Mai sus de sensul legii omenești,
Îi inventase aripi îngerești
Ce îi creșteau doar prin abandonare.
Se lepăda de trup ca de o haină
Pe care-o mai lua când, înapoi
Din zborul prin tărâmurile noi,
Se întorcea, purtând o nouă taină.
Dar, într-o zi, atât s-a-ndepărtat,
Încât la haina lui n-a revenit,
Iar cei ce, dup-o vreme, l-au găsit,
Au înțeles că-i trup abandonat.
Sensul versurilor
Piesa descrie detașarea sufletului de corp și căutarea libertății spirituale prin abandonarea vieții lumești. Sufletul se înalță spre tărâmuri noi, dar într-o zi se îndepărtează atât de mult încât nu se mai întoarce, lăsând în urmă un trup abandonat.