Renașterea-i atemporală,
Nici nu-i legată de fotoni,
Este-n miresme de atomi;
E-un luciu fin de poleială.
Luna-i un taler de argint
Ce-l prinzi în piept ca p-un breloc;
E-nsemn de-aducere noroc..
E-oglindă chipul să ţi-l prind.
În nori de licurici verzui
Stăm îngânându-ne-n plăceri;
Din somn de iarnă-s reînvieri..
Mă prind în ochii tăi căprui.
Tot e-un albastru de fundal
În care dorm mii mesageri;
Doar ciripesc de mângâieri
În noaptea de amor fatal.
E-un aer reavăn de planetă,
Îl simt în alveole, în pori,
Sunt mii d-esenţe de la flori..
Îţi mângâi gâtul de egretă.
Într-un amestec de fiori
Cu recele de noapte clară
Nări simt parfum de aişori..
Am renăscut, e PRIMĂVARĂ!!!
Sensul versurilor
Piesa descrie o noapte de primăvară magică, plină de renaștere și romantism. Natura este personificată, iar dragostea este văzută ca o forță vitală, asemenea revenirii la viață după iarnă.