Ce multe știm despre infern
Din spuse, sau trăite tern
Și tot nu credem… diabolici
Cu minți etilizate, alcoolici.
Ne plac învăluiri perfide,
Cotloane de minciuni, firide
Tenebre, ce tot noi căscăm
Pe semeni să ni-i afundăm.
Curaju-i veșnic îndoielnic;
Ascundem, protejăm nemernic,
Ne vindem pe-o promisiune
Evidențiată; o deșertăciune.
Raiul oricum l-eliminăm;
Pretins de greu, prea mult să dăm
Și-i doar în viața de apoi…
Ce-oricum nu o mai prindem noi!?.
Și-n fond nici rai nu-i evidență,
Nu-i nicio probă d-existență
Și-așa debarasăm ce-i bine;
Putem fi rău la orişicine!.
Ne contopim când yang, când ying,
Cu-ardoare-n singur scop de „înving”,
Vremelnici pierduți în mistere!
.. Ciudate ființe efemere!?!
Sensul versurilor
Piesa explorează natura umană duală, oscilând între bine și rău, și tendința de a alege calea întunecată, chiar dacă aceasta înseamnă negarea existenței raiului sau a evidenței binelui. Versurile sugerează o critică a superficialității și a căutării deșarte a sensului în promisiuni efemere.