Oricâte explicații aș avea
din cărți citite, știință câștigată,
când stau pe mal și îl privesc cum curge,
cum malurile-n piatră și în mâl distruge..
E peste logică de unde atâta apă?
Am creierul un labirint de cursuri, o rețea!.
Mă uit în zare în aval
la crețul cafeniu învolburat continuu,
ce pleacă-n nesfârșit și amontele-i ia locul.
Ah, Doamne de ce nu-s la fel, nu am norocul
să fiu mereu un început, „remake”-ul rectiliniu?!
.. Sunt lung, la fel de lung, sunt un imponderal!.
Întrezăresc petrecerile-i multe
în care-s poate doar infimă moleculă
din nesfârșitu-i debit, veșnic susurând,
ce umple mări, oceane, care-i sunt mormânt,
cum locu-mi va fi luat de-un ou, morulă, o gastrulă..
Oh, cum nimic nu știu din științele oculte?!.
Nu știu, e static, mișcă, pleacă, vine,
stau împietrit pe malul cu miresme
de iarbă-n spic, cu izuri fin mirositoare,
amestec de sublim de fân în floare..
cu gând la îmbăierile bunicii cu aghiesme..
Tresar, un fulger viu în tunet intervine!.
Sunt culme de lanț trofic, negreșit
și-aș vrea să fiu o cameră de luat vederi;
retina s-am peliculă de film și poză
să o transmit umanității zilnic, doză..
Mesaj aș da, în viitor de ieri, drept mângâieri;
Să stau, să dorm, să mă curg RÂU, la infinit!
Sensul versurilor
Piesa explorează misterul și complexitatea naturii, folosind râul ca metaforă pentru viață și trecerea timpului. Naratorul reflectă asupra propriei existențe în raport cu fluxul constant al râului și al naturii.