Daniel Aurelian Radulescu feat Goeteri – Ilustrată Către Univers

Priveam pe cer şi mă pierdeam în fond de iunie-n albastru,
Era sublim, culoare de penel de-un uniform digital robotic.
Trăiţii în multe dogme n-o ştim că stăm în ambient majoritar azotic
Şi credem doar c-un oxigen minoritar ne scapă de dezastru.
Priveam pământ ciocolatiu spre bej sau mai închis spre-un sort de negru;
Nu seamănă a nimic, e-un amalgam, nu poţi să spui nicicum că e frumos.
N-am înţeles cum de superbul tot din el se-nalţă atât de maiestos
Şi cum de e suficient de dur să ne suporte şi să fim un univers integru.
Priveam pierdut, eram lângă un râu în ropot neîncetat cu prăvălire,
Din analiză nu-mi ieşea, din calcul, raţiune, nicio ştiinţă, isteţime,
De unde curge într-una atâta apă, cine-o urcă şi la o astfel de-nălţime
Şi cât de moale este totuşi, nu o pot înfrânge nici de un gigant de-aş fi, nu fire.
Priveam nisipu-nfierbântat, mă tot gândeam ce e siliciul în grăunte,
Volumul colosal cernut ce prin frecare în gigant de timp a fost zdrobit
Şi cin’ l-a transportat din litoral sau invers din deşert l-a împărţit;
Peste-n mărime decât piramide, chinezescul zid, chiar peste Everest, ce-i munte.
Priveam mereu, când zgomot scurt cu pală de talaz piciorul îmi loveşte,
Zăresc pân’ nu mai văd în depărtarea curbă-n spume gri-albastră
Cum stă atâta apă pe o sferă ce-o numim de-acum planeta noastră;
Cum de nu pică peste ţărmuri şi de ce-i sărată, când din ape dulci iţeşte.
Priveam şi-aud un strigăt; este cineva ciudat pe-o relativă verticală,
Se mişcă, are prelungiri -ce-s două pe nisip şi două le roteşte-n hăuri-
Iar sus în vârf îşi ţine-o bulă, e ceva rotund cu multe găuri;
Pe două este apă ce sclipeşte, în pol opus sunt fire scurte-lungi dispuse-n nimereală.
Priveam ca zăpăcit, am şi uitat că nu-i nimic ciudat, este la fel ca mine
Şi tot mă pierd din nou, mă-ntreb ce căutăm aici, suntem de unde?
Nu ştiu de unde să ne tragem, suntem dintr-un alt fel se pare, de niciunde,
Căci din tot ce-am văzut nu am făcut nimic, totul era şi totul ne revine!?!