Dincolo de nume,
de lauri,
de tot
ce-i luciu şi coajă,
ca solzii de piatră
din care mă scot
puterile tale
la ceasul de vrajă,
dincolo de zvonul ce piere
cu noi
sau puţin mai tîrziu,
năluca de fum străveziu
pe-o coamă de val
în cădere –
eşti numai
ce nu se mai ştie
de cînd
şi de unde să fie..
Atîta – din toate – dureaza :
un zîmbet
trecut tuturor,
un fulg
în aripa eternului zbor,
o stea
sau o ramură trează.
Sensul versurilor
Piesa explorează efemeritatea existenței și căutarea a ceea ce rămâne dincolo de aparențe. Sugerează că, în ciuda trecerii timpului, esența se regăsește în momente simple și simboluri ale eternității.