VII.
Răpește-mă pe-adânci, mirate mări,
În care dorm păduri de madrepore*,
Când luna-ncinge tristele lor flore
În fosforul adâncilor cămări!.
Adie-mi selenarele chemări
Și poartă-mă, în culmea albei prore,
În unduirea cosmicelor hore,
Pe mări adânci, pe vesperale mări!.
Încet, te duci pe brațele Palorii,
Spre cerul unde ard Nemuritorii…
Glorificată, pânzele-ți întinzi,.
În vântul larg, pe-al undelor tezaur:
Corabie ce vine de la Inzi,
Cu smirnă, cu tămâie și cu aur.
Sensul versurilor
Fragmentul descrie o călătorie mistică pe mare, sub influența lunii, într-o corabie încărcată cu elemente prețioase. Sugerează o ascensiune spirituală sau o călătorie către un tărâm sacru.