Doar atât să existăm eminescian
căci unde-ajunge nu-i hotar
nici ochi spre a cunoaște
și vremea-ncearcă în zadar
din goluri a se naște
vreme trece vreme vine
în prezent le-avem pe toate
dar de-a lor zădărnicie
tu te-ntreabă și socoate
pot să mai reînviu luminos
din el ca Pasărea Phoenix
o nu credeam să-nvăț a muri
vreodată codrule codruțule
numai cuvintele limbii române
tac despre mine
restu-s somnoroase păsărele
Doamne ca să pot să mă trezesc odată
pe mine mie redă-mă
doar atât
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimentul de a fi copleșit de moștenirea lui Eminescu, căutând o identitate proprie în umbra marelui poet. Vorbitorul se simte pierdut și dorește să se regăsească, să se trezească la realitate.