Lumânare-s fără rost.
Întunericul-i prea mare.
Ard și-n zilele de post.
Și în nopți fără hotare.
Întunericul-i prea mare.
Îs făcut parcă din ceară.
Și ghiont și dezmierdare.
Gingașă lumea să doară.
Îs făcut oare din ceară.
Ard și-n zilele de post.
Într-un colț sfrijit de țară.
Lumânare-s fără rost.
Întunericul-i prea mare.
Artă fără buzunare.
Costel Zăgan, CEZ (E) ISME II
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment de inutilitate și melancolie profundă. Metafora lumânării care arde în întuneric sugerează o luptă constantă cu greutățile vieții, într-o lume care pare să rănească.