Corneliu Vadim Tudor – Pastel

Iată și regatul verii, plin de zeități păgâne
Lancea macului se-agită peste oștile de grâne
Timp de heliogravură, cer ca bolțile sixtine
În capela lui albastră jur să mă cunun cu tine
Mierla cântă de pomană, panteismul n-are bani
Nu i-a mai plătit simbria de vreo zece mii de ani
Zuruie cymbal de greieri, trec procesiuni de dropii
Îți deschid cu dinții bluza, de comoara ei m-apropii
Spectrul vipiei se-arată, calcă totul sub șenile
Retopind în bronz statuia fiecărei nopți și zile
E o pace funerară, firea cade în păcat
Pești de clor îngrașă mușchiul pe un fund de puț secat
Iarba e un incunabul răsfoit de gușteri calzi
Fiecare clipă nouă trâmbițată-i de heralzi
Și te port pe brațe, stoic, te așez pe-un pat de fân
Și din viața mea întreagă numai cu atât rămân
Transparent veșmânt de aburi, prea năvalnică ispită
Ca o pojghiță murală de cireașă pârguită
Râu captiv îți este trupul, șerpuind în câmpul verii
Fânul umezindu-l tainic cu licorile durerii
Lobul fraged al urechii prinde vorbe care mint
Trei intrări cu rouă dulce, trei potyre cu absint
Tu îndrepți spre mine ochii rugători, de vietate
Îmi implori un armistițiu, și te miri că nu se poate
Fierb în pivnițele verii vinuri dyonisiace
Cade lin securea nopții pe un eșafod de pace
Trec copii cu lămpi scobite și cu lumânări în pepeni
Pântecul îți încolțește, pașii-n urma mea ți-i depeni
Fluturi înmuiați în fosfor vin în raiduri nupțiale
Lăudată fie vara și comploturile sale!