„… on cloue en grande hâte un cercueil
quelque part”
Charles Baudelaire.
Ascult, întins pe scândurile goale,
Cum plâng la gratii ploile mărunte.
Catifelate, stranii, bezna moale
Îmi trece mângâierile pe frunte.
Să zboare, gându-ncearcă în zadar
Cu-notul obositelor aripe.
Doar liniștea respiră-acuma, rar,
Pe brațul gol al adormitei clipe.
Și parcă-am fost înmormântat de viu,
Surd, pașii temnicerului cumplit
Cad grei ca niște bulgări pe sicriu,
Și ploaia-i plânsul mamei, nesfârșit.
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimente profunde de singurătate și deznădejde, sugerând o stare de captivitate emoțională și apropierea de moarte. Imaginea ploii și a întunericului accentuează atmosfera sumbră și melancolică.